Sărbătorile care vin din Tradiție, nu din documente
Despre cei mai mulți sfinți din calendar se știu lucruri care se pot confrunta cu ceva: un act de sinod, o scrisoare, o cronică, o inscripție. Sfântul Vasile cel Mare a scris cărți care se citesc și azi. Sfântul Nicolae a semnat la Niceea. Despre alții nu avem așa ceva — nici măcar un act pierdut la care să se facă trimitere.
Cele 13 sărbători de mai jos sunt din a doua categorie. Ce știm despre ele vine din Tradiția Bisericii și din scrieri care n-au intrat în canonul Noului Testament, mai ales din Protoevanghelia lui Iacob — de acolo aflăm numele părinților Fecioarei Maria, Ioachim și Ana, și povestirea aducerii ei la Templu. Numele acelea nu apar nicăieri în cele patru evanghelii.
Asta nu le face mai mici. Sunt praznice prăznuite de peste o mie cinci sute de ani, cu slujbe, icoane și hramuri de mănăstiri; Sfânta Ecaterina și Sfânta Varvara sunt printre cele mai cinstite sfinte din toată creștinătatea. Deosebirea nu e între „adevărat" și „neadevărat" — e între ce se poate verifica într-o arhivă și ce s-a păstrat pe altă cale.
Le-am marcat fiindcă un calendar care spune „datele au fost verificate" la fiecare sărbătoare, fără deosebire, mai devreme sau mai târziu spune ceva neadevărat. Pe paginile de mai jos veți găsi aceeași notă: praznic din Tradiția Bisericii, fără temei documentar istoric. Nu e o rezervă — e o precizare despre ce fel de lucru citiți.
Întâia și a doua aflare a cinstitului cap al Sf. Prooroc Ioan Botezătorul
După tăierea capului Înaintemergătorului, capul lui a fost ascuns și pierdut vreme îndelungată, iar Biserica prăznuiește astăzi cele două rânduri în care a fost aflat. După tradiție, cea dintâi aflare s-a petrecut în veacul al IV-lea, pe Muntele Măslinilor, când un om cu dregătorie, făcut monah cu numele Inochentie, a găsit vasul cu sfântul cap în timp ce săpa temelia unei biserici. A doua aflare este mai bine cunoscută: în anul 452, sfântul s-a arătat arhimandritului Marcel dintr-o mănăstire de lângă Emesa, arătându-i locul unde fusese îngropat capul într-o peșteră. Sărbătoarea nu pomenește viața Botezătorului, ci bucuria Bisericii de a regăsi ceea ce părea pierdut pentru totdeauna.
De unde vine povestirea: sursa
Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu
După tradiția Bisericii, Alexie a fost fiul unei familii înstărite din Roma, care în ziua nunții sale a lăsat totul și a plecat la Edesa, în Mesopotamia, unde a trăit ca cerșetor la ușa bisericii, necunoscut de nimeni. Întors după ani mulți în casa părintească, nu s-a dat pe față, ci a primit să fie ținut ca un sărman oarecare sub scara casei, unde ar fi viețuit șaptesprezece ani, iar ai lui l-au aflat abia după moarte, dintr-o scrisoare rămasă în mâna sa. Istoricii nu au dovezi despre viața lui; se crede că la temelia povestirii ar sta un nevoitor din Edesa care a trăit cu adevărat ca cerșetor și a fost cinstit ca sfânt. Rămâne, în cinstirea Bisericii, chipul celui care s-a făcut nimeni de bunăvoie, ca să fie cunoscut doar de Dumnezeu.
De unde vine povestirea: sursa
După tradiția Bisericii, Irina se chema din naștere Penelopa și era fiica lui Licinie, stăpânitorul cetății Magedon; venind la credința în Hristos, a primit la botez numele Irina, care înseamnă „pace”. Din râvnă pentru credință a sfărâmat idolii de aur și de argint din casa părintească, iar tatăl ei a poruncit să fie călcată de cai. Viața ei povestește mai multe chinuri răbdate și mai multe izbăviri minunate, după care ar fi ajuns la Efes, unde s-a mutat la Domnul în pace. Vechimea și amănuntele vieții ei sunt greu de statornicit — sursele o așază când în veacurile dintâi, când mai târziu, și există mai multe sfinte cu același nume din aceeași vreme.
De unde vine povestirea: sursa
După tradiția Bisericii, Marina a fost fiica unui slujitor al idolilor din Antiohia Pisidiei și a mărturisit credința în Hristos încă din copilărie, pătimind foarte tânără în vremea prigoanei lui Dioclețian. Cea mai cunoscută parte a vieții ei povestește lupta cu diavolul, pe care icoanele răsăritene o înfățișează biruindu-l cu un ciocan în mână — de unde și cinstirea ei ca ocrotitoare în ispite și în tulburări sufletești. Despre viața ei nu s-au păstrat mărturii istorice sigure, iar cercetătorii socotesc că nici măcar veacul în care a trăit nu poate fi statornicit cu certitudine. În Apus a fost cinstită sub numele de Margareta, mai ales din vremea cruciadelor încoace.
De unde vine povestirea: sursa
După tradiția Bisericii, Cristina a fost fiica unui dregător pe nume Urban, care o ținea închisă într-o încăpere plină de idoli de aur și de argint, poruncindu-i să le aducă jertfă. Venind la credința în Hristos, ea a sfărâmat idolii și a împărțit bucățile la săraci, iar tatăl ei a fost cel dintâi care a dat-o la chinuri; a pătimit foarte tânără, în veacul al III-lea. Despre ea nu s-au păstrat mărturii istorice: Răsăritul o socotește din Tir, Apusul o leagă de Bolsena, în Italia, unde s-au descoperit catacombe cu mormântul unei mucenițe și urmele unei biserici din primele veacuri. Rămâne astfel sigură cinstirea ei încă din veacul al IV-lea, chiar dacă amănuntele vieții s-au pierdut.
De unde vine povestirea: sursa
Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
Ana este mama Fecioarei Maria și, după trup, bunica Mântuitorului. Numele ei nu se află în evangheliile canonice, ci ne-a fost păstrat de tradiția Bisericii, care o pomenește ca pe femeia ce a născut la bătrânețe, după ani lungi de așteptare, post și rugăciune. Ziua de 25 iulie cinstește tocmai sfârșitul vieții ei, adormirea, iar moaștele i-au fost aduse din Țara Sfântă la Constantinopol în veacul al VIII-lea. În evlavia românească este cea către care se îndreaptă mamele și femeile fără copii, iar multe biserici și mănăstiri îi poartă hramul.
De unde vine povestirea: sursa
Sf. și Drepți Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana
A doua zi după Nașterea Maicii Domnului, Biserica se întoarce cu recunoștință spre părinții ei, Ioachim și Ana. După tradiția păstrată în Biserică, cei doi au trăit ani îndelungați fără copii, iar darul lui Ioachim a fost odată respins la templu, socotindu-se lipsa de urmași drept semn al neplăcerii lui Dumnezeu; el s-a retras atunci în pustie, iar unui înger i s-a dat vestea că li se va naște o fiică. Sunt numiți „Dumnezeiești Părinți”, fiindcă din neamul lor S-a născut, după trup, Însuși Mântuitorul. Pomenirea lor așezată îndată după praznic arată cum cinstirea Fecioarei se revarsă și asupra celor care au crescut-o.
De unde vine povestirea: sursa
Praznicul se sprijină pe o vedenie povestită în tradiția Bisericii: la Constantinopol, în biserica din cartierul Vlaherne, pe când cetatea era în primejdie, Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos și ucenicul său Epifanie ar fi văzut-o pe Maica Domnului rugându-se pentru lume și întinzându-și apoi voalul, ca un acoperământ, deasupra credincioșilor adunați. Întâmplarea este așezată în veacul al X-lea, în vremea împăratului Leon al VI-lea Filosoful, și nu are temei documentar istoric în afara sinaxarelor. Înțelesul zilei rămâne însă limpede: ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu revărsată peste cei ce o cheamă. Este cea dintâi sărbătoare mare a lunii octombrie.
De unde vine povestirea: sursa
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia)
După tradiția Bisericii, Ioachim și Ana au dus-o pe fiica lor, Maria, încă din fragedă copilărie, la Templul din Ierusalim, ca s-o închine lui Dumnezeu potrivit unei făgăduințe făcute mai dinainte. Acolo, întâmpinată cu cinste de preoți, a rămas să crească în rugăciune și curăție, pregătindu-se fără să știe pentru marea taină la care avea să fie chemată — aceea de a purta în pântece pe Fiul lui Dumnezeu. Praznicul e cunoscut în popor și sub numele de Vovidenia sau Ovidenia, cuvânt de origine slavonă însemnând „intrare”. E ținut ca zi de bucurie curată, vestitoare a apropiatei nașteri a Mântuitorului.
De unde vine povestirea: sursa
După viața ei scrisă în Bizanț, Ecaterina s-a născut la Alexandria, în jurul anului 287, dintr-o familie de neam ales, și a fost o tânără cu învățătură rară pentru vremea ei. Adusă înaintea împăratului Maxențiu, ar fi biruit în dispută pe filozofii păgâni chemați să o înduplece, întorcându-i la Hristos, iar roata cu țepi pregătită pentru chinuirea ei s-a sfărâmat; a fost tăiată cu sabia în jurul anului 305, la vreo optsprezece ani. Moaștele i-au fost aflate mai târziu la Muntele Sinai, unde mănăstirea ce îi poartă numele este până astăzi loc de pelerinaj și una dintre cele mai vechi așezări monahale neîntrerupte din lume. Cercetătorii observă totuși că nicio scriere păstrată nu o pomenește înainte de veacul al IX-lea.
De unde vine povestirea: sursa
Varvara a pătimit pentru Hristos în jurul anului 306, în răsăritul Imperiului Roman, la Heliopolis ori la Nicomidia, după cum spun diferitele izvoare. Se povestește că tatăl ei, Dioscor, păgân aprig, o închisese într-un turn ca să o ferească de lume, iar ea a poruncit să se deschidă acolo trei ferestre în locul celor două rânduite, în cinstea Sfintei Treimi pe care o mărturisise în ascuns; tot el a fost cel care a dat-o pe mâna judecătorului. Pentru sfârșitul ei năprasnic este chemată ca ocrotitoare împotriva morții neașteptate, iar în lumea largă e cinstită de mineri și artileriști. În România ziua ei este sărbătoarea minerilor din Valea Jiului, obicei adus acum un veac de lucrătorii veniți din Silezia la Lupeni.
De unde vine povestirea: sursa
Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
Praznicul acesta cinstește clipa în care s-a curmat nerodirea îndelungată a Sfintei Ana și a fost zămislită cea care avea să fie Născătoare de Dumnezeu. Istorisirea nu vine din evangheliile canonice, ci din Protoevanghelia lui Iacov, scriere apocrifă din veacul al II-lea, unde se povestește cum un înger le-a vestit celor doi bătrâni, lui Ioachim și Anei, că li se va naște o fiică spre binecuvântarea neamului omenesc. Data de 9 decembrie este așezată cu o zi mai puțin de nouă luni înaintea Nașterii Maicii Domnului, la 8 septembrie, iar tâlcuitorii au văzut în această mică nepotrivire un semn că desăvârșit este numai Dumnezeu. Biserica Ortodoxă nu împărtășește învățătura apuseană a Neprihănitei Zămisliri, ci mărturisește că Fecioara s-a născut ca toți oamenii.
De unde vine povestirea: sursa
Soborul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
A doua zi după Nașterea Domnului, Biserica își întoarce recunoștința spre cea prin care s-a împlinit taina întrupării — Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Așa cum după Botezul Domnului se face pomenirea celui ce a botezat, tot astfel după Crăciun se cinstește în chip deosebit Maica ce L-a născut și L-a purtat în brațe pe Mântuitorul lumii. Cuvântul „sobor” arată tocmai această adunare a credincioșilor la biserică, spre lauda și cinstirea ei. E o zi liniștită, de continuare a bucuriei Crăciunului, în care multe familii românești merg încă la colindat.
De unde vine povestirea: sursa
Pentru restul sărbătorilor din calendar, datele au fost confruntate cu o sursă citată pe fiecare pagină în parte. Toți sfinții din calendar.